Cunosc foarte multe persoane, femei în special, care se străduiesc în fel și chip să scape de cinci amărîte de kilograme, în vreme ce anturajul se uită la ele ca la nebuni și repetă încontinuu „dar ești foarte bine așa, de ce să slăbești?”. Cine decide cînd cele cinci-trei-două kilograme sunt în plus, ce trebuie să luăm în considerare cînd decidem dacă este cazul să slăbim sau să ne îngrăsăm?

În primul rînd, există BMI (Body Mass Index) – un indicator de masă corporală acceptat ca standard atunci cînd cineva, în special medicii și nutriționiștii, vor să facă referire la o greutate normală sau la o situație de sub/supro-ponderabilitate. Există numeroase site-uri pe care le poți folosi de unul singur pentru a vedea în ce zonă te afli.

Mai sunt și diverse tipuri de teste care măsoară procentajul de grăsime din corp (măsoară și masa musculară, cît cîntăresc oasele și (unele) ce densitate au) și conform unor grafice medii îți pot spune dacă este cazul să scazi din țesutul adipos sau să faci cumva să mai adaugi.

Un indicator extrem de important este țesutul adipos din jurul taliei – dacă este prezent în exces înseamnă că și organele interne au un strat de grăsime un pic cam gros în jurul lor. Să nu cumva să înțelegi greșit – organele noastre au nevoie de grăsime de jur împrejur pentru că asta le protejează, doar că prea multă ajunge să dăuneze și să interfereze cu funcțiile organelor respective.

Dincolo de tehnicalități, însă, cît de mult este prea mult? Este nebună toată lumea care jură că două kilograme față de greutatea pe care a avut-o toată viața îi sunt de prisos și îi fac viața amară?

Mi-e greu să numesc acum 10 persoane din anturajul meu care să nu fie preocupare de greutatea lor. Femeile, în special, pentru că pe ele presiunea este cu atît mai mare pentru a arăta bine și cît mai aproape de standardul promovat intens de mass-media. Prima greșeală, după părerea mea, este chiar asta – comparația cu cei din jur și mai ales cu persoane publice, care trăiesc din imaginea lor. Te rog încetează să mai faci asta. Unu la mînă că ceea ce vezi pe internet sau la televizor nu este întotdeuna adevărat. Apoi pentru că, așa cum am mai zis-o, oamenii respectivi au de vîndut un singur lucru: imaginea/corpul lor, fie că sunt vedete de televiziune, actori sau fotomodele. Fie că fac parte din, mai nou foarte populara categorie a influencerilor – persoane cu un număr mare de followers pe canalele de social media. Este treaba lor de zi cu zi să arate bine, să aibă un corp tonifiat și proporții „de invidiat”. În plus, nu sunt peroane cu venituri medii sau mici, își permit acces la antrenori personali și tot felul de tratamente pentru slăbit.

A doua comparație greșită este cu tine însuți, cel/cea de acum zece ani. Am auzit-o des pe asta „aș vrea să arăt ca acum zece ani/ca înainte de sarcină”. Nu se poate. Poți să încerci orice, corpul tău de la 40 de ani nu are cum să fie ca cel de la 30. Data viitoare cînd îți mai trec astfel de nostalgii prin cap, întreabă-te așa: mintea mea mai este ca acum 10 ani sau aș vrea să fie? Dacă răspunzi cu da înseamnă că ești un caz social foarte special aș vrea să te cunosc și să vorbim despre asta. Toată lumea își dorește creștere și dezvoltare intelectuală și spirituală, în același timp refuzînd să înțeleagă că asta se întîmplă și cu fizicul – se schimbă, evoluează. Acceptă această evoluție pe toate fronturile și preocupă-te mai degrabă să fii cea mai bună versiune a ta de acum.

Este prea mult cînd, cumulați, mai mulți factori indică necesitatea unei schimbări: indicele de masă corporală, pantalonii care nu te mai cuprind în talie, analizele medicale care sunt sărite din norme. Mai presus de astea, ia în considerare dacă acele kilograme în plus sau în minus te împiedică să-ți trăiești viața, să-ți duci la îndeplinire sarcinile zilnice. Dincolo de ce spune orice medic, indiferent de cît de bine te vede soțul sau mama sau prietenii, dacă tu știi că ai dureri în genunchi la 70kg și la 65 nu le mai ai, atunci 70kg sunt prea mult și e nevoie să slăbești. Poate părea o prostie celor din jur, dar chiar și trei kilograme în plus te pot afecta cu mici dureri ici și colo, cu respirație sacadată după ce urci patru etaje și tot așa. Este cel mai bun indicator că trebuie să schimbi ceva – felul în care ți-e afectată viața de greutatea în plus sau în minus.

Mă dau pe mine ca exemplu, ca să înțelegi mai bine. Aveam 65,5 kilograme acum un an. La 1,70m asta înseamnă un BMI normal, analizele erau în regulă, iubitul numai ce mă luase de nevastă, toată lumea zicea că nu și nu, arăt bine și că pe vremuri cînd avea 56kg arătam bolnavă. Doar că eu eram cea care avea dureri de spate aproape zilnic și pe care o durea mijlocul (de la spina bifida) după cîțiva kilometri de mers pe jos sau mai mult de zece minute de stat în picioare. Tot eu eram cea care știa cel mai bine că stima de sine nu era la cotele cele mai ridicate și că per ansamblu o greutate mai mică mă face să mă simt mai bine. Ceea ce mi s-a confirmat – la 59/60 de kilograme durerile de mijloc nu există, cele de spate sunt foarte rare, nu am niciostrîngere de inimă să port rochii care îmi lasă brațele dezgolite.

Ce faci cînd crezi că ai nevoie să slăbești sau să te îngrași?

Judeci limpede, luînd în considerare cît mai mulți factori implicați pentru a-ți stabili obiectivele.

Vorbești cu un specialist – medic, nutriționist, health/food coach – și nu te iei după ce a făcut colega ca să scape de niște kilograme. Fiecare dintre noi este unic, la fel și felul în care organismul reacționează la alimente, stilurile de viață deși aparent sunt similare pentru mai mulți oameni, dacă le iei la bani mărunți diferă foarte mult și influențează starea fizică și greutatea.  Un specialist te ajută nu doar cu metoda, ci pînă a ajunge acolo îți servește ca ghid pentru stabilirea unor obiective realiste. Cinci kg în două luni va fi întotdeauna un obiectiv mult mai corect stabilit decît pierderea a zece kilograme în două săptămîni.

Nu te apuci de niciun regim dacă nu ești sigur că îl poți transforma în stil de viață. Acum zece ani am fost într-o excursie de cinci săptămîni în Sumatra (Indonezia) împreună cu soțul meu. Am închiriat mașină și am umblat prin locuri neturistice, unde efectiv nu aveam ce mînca. Aveam de parcurs distanțe mari prin locuri nepopulate, nu erau restaurante în satele prin care ajungeam și tot așa. Ne-am hrănit în mare parte cu banane și carbohidrați de cea mai proastă calitate – biscuiți, napolitane. Eram convinși că ne-am îngrășat pentru că ne simțeam burțile umflate mai tot timpul. Surpriză, ajunși înapoi acasă am constatat că am pierdut 2-3 kilograme fiecare. Eu una m-am speriat cînd am văzut cîntarul la 53kg. Aș vrea, însă, să repet experiența la nesfîrșit pentru a avea acea greutate? Nicidecum pentru că știu sigur că eram subnutriți – da, cum auzi, subnutriți, adică ne lipseau nutrienții din alimentație, cei care ne țin în viață, care ne dau energie și fac ca tot organismul să funcționeze cum trebuie.

Nu te descurajezi după două săptămîni. Kilogramele în plus au apărut în timp. În timp trebuie să și plece, altfel vei avea numai o bătălie cîștigată, nu și războiul. Încearcă o metodă vreme de 2-3 luni, susținut, cu încredere și determinare, fă tot ce ține de tine (cu adevărat, nu uit care îți sunt obiectivele!). Nu vezi rezultatele dorite (și realiste!)? Este posibil ca metoda să nu funcționeze pentru tine și să fie nevoie de o altă abordare.

Faci mișcare mai multă dar nu te repezi în programe agresive de cardio și HIIT. Orice formă de mișcare de acest gen este o agresiune asupra corpului, cu atît mai mult asupra unuia neobișnuit cu efortul fizic susținut. Ține minte că sportul nu compensează pentru un regim alimentar deficitar – bogat în alimente procesate și lipsit de ingrediente integrale și pline de nutrienți. Ia-o ușor, de la urcat scări în loc de luat liftul, mers pe jos două stații de metrou sau autobuz și tot așa.

Nu uiți că dincolo de kilograme în plus sau în minus, scopul trebuie să fie acela de a avea energie, vitalitate și a te bucura de fiecare zi la maxim.

Cu drag de hrană și de viață,