Posibil să fi auzit sau să fi citit în cercurile de adepți ai regimului vegan și raw-vegan despre rejuvenare și să fi ridicat circumspect din sprînceană. Rejuvenarea este reală și poartă denumirea științifică de autofagie. Autofagia înseamnă a se mînca pe sine, adică exact ce face corpul uman în mod natural prin procese complexe care presupun scanarea permanentă a celulelor, dezmembrarea și refolosirea părților care mai sunt încă utile. În fiecare secundă, fiecare celulă este monitorizată pentru a i se stabili eficiență (sau cum îmi place mie să spun ROI-ul, return on investement). Celulele care sunt bolnave, deteriorate sau chiar moarte ajung să fie dezmembrate: părțile inutile sunt transformate în deșeuri și scoase din organism, iar ceea ce mai poate fi folosit este reciclat pentru energie sau chiar reconstrucție celulară.

Stimularea procesului de autofagie ne ajută să producem antioxidanți (substanțe care contracarează procesul natural de oxidare/îmbătrînire și pe care nu ni-i luăm, așa cum mulți presupun, doar din hrană), să scăpăm de toxine, să reparăm țesuturi și să îmbunătățim funcțiile biologice. Putem accelera acest proces de rejuvenare/autofagie prin două practici foarte simple: ținem post intermitent și facem mișcare cu regularitate.

Postul intermitent

Postul intermitent presupune alternarea voită a perioadelor de timp în care ne hrănim cu cele în care nu aducem niciun fel de aport caloric din exterior. Cea mai populară formă folosită în prezent este 16:8. O zi normală este împărțită în două intervale: opt ore sunt dedicate meselor, restul de 16 se postește. Raportul poate fi modificat în funcție de nevoile și stilul de viață al fiecăruia, de la 12 ore postite pînă la 20. Concomitent, se pot introduce perioade de post mai lungi, de 24-26 sau 48 de ore (acesta fiind și maximum recomandat a fi pus în practică fără supraveghere medicală).

În intervalul de post nu se mănîncă nimic, se beau doar lichide: apă, apă infuzată, ceaiuri de plante, cafea. Nu se beau sucuri de fructe, smoothie-uri, lapte, lapte vegetal, băuturi low-calorie — consumul oricăruia dintre acestea înseamnă întreruperea postului.

Odată încheiat intervalul de post, se mănîncă o masă ușoară – salată cu puțin pește, supă, legume la grătar sau trase la tigaie, un smoothie. Mai important ca oricînd, la această primă masă după orele de post, trebuie evitați carbohidrații simpli care ar crește brusc glicemia.

Pentru documentare suplimentară despre postul intermitent recomand lectura cărții lui Dr. Jason Fung, The Complete Guide to Fasting.

Mișcarea regulată

Cheia aici este regularitatea. Orice efort fizic izolat este interpretat de creier și corp ca stres. Unul dintre efectele imediate ale stresului este producția de substanțe oxidative, cele care contribuie la îmbătrînirea celulară și la încărcătura toxică a organismului. Odată ce sportul/mișcarea este transformată în rutină, corpul se adaptează și începe să producă cantități mari de antioxidanți, care vor contracara efectele stresului și daunele produse de oxidare.

Am folosit alternativ termenii de mișcare și sport pentru simplul motiv că autofagia este stimulată de ambele. Cînd spun sport fac referire la antrenamente specifice, de tip cardio sau funcțional – mers la aerobic, alergat, înot, handbal, tenis, cycling. Mișcarea este un termen mai larg care include activități blînde, foarte potrivite multor categorii de oameni – plimbări prelungite, dans, yoga, tai chi. Repet, oricare ar fi opțiunile tale, trebuie să le incluzi permanent în program pentru a simți beneficiile. În acest articol ofer cîteva ponturi despre cum poți să te miști mai des fără să simți povara rutinei sportive.

Ambele practici sunt detaliate pentru a fi puse în aplicare în programul de nutriție & wellness, Reboot & Recharge. Găsești detaliile și formularul de înscriere în acest articol.

O mențiune importantă apropo de postul intermitent: NU este recomandat femeilor însărcinate și celor ce alăptează. De asemenea, bolnavii de diabet au nevoie de supraveghere din partea unui specialist pentru a ține post intermitent – privarea de hrană în cazul lor poate induce hipoglicemia, o stare deosebit de periculoasă.

Să îți fie de bine aceste informații!