Știu că mulți oameni resping din start ideea de salată, crezînd că este vorba doar despre frunze verzi stropite cu ulei de măsline și zeamă de lămîie. Deși nu aș respinge varianta asta niciodată, țin să-ți spun că nu e chiar așa, salatele pot fi sățioase dacă știi să combini ingrediente pline de nutrienți în ele. Iar dacă înveți un pic și din arta combinării texturilor, atunci sigur vei deveni mare fan al acestui fel de mîncare pentru că nu ți se va mai părea niciodată plictisitor.

salata-sfecla-rosie-telemea-1

Aici de față avem bogăție pe toate planurile – culori, texturi, gusturi. Nu are cum să nu placă salata asta, este ușoară ca o salată și bogată și sățioasă ca orice alt fel de mîncare pe care unii îl consideră „ceva serios”. Eu am făcut-o pentru masa de Paște și a fost un succes real, toată lumea s-a bucurat de ea. Brînză telemea, sfeclă roșie coaptă, salată verde, boabe de rodie, nuci prăjite – în mare cam astea sunt ingredientele. Salata se asamblează super ușor, iar dacă ai grijă să-ți pregătești sfecla din timp, de exemplu, ai masa gata în zece minute.

Salată cu sfeclă roșie & telemea
Author: 
Recipe type: Main
Prep time: 
Cook time: 
Total time: 
Serves: 5
 
Ingredients
  • 500g sfeclă roșie
  • 100g brînză telemea
  • 1 mînă de alune de pădure
  • 1 mînă de nuci românești
  • boabe roșii de la o rodie de mărime medie
  • frunze de salată verde
  • cîteva frunze de cimbrișor
  • 2 linguri de măsline extra-virgin
  • sare și piper după gust
Instructions
  1. Spală bine sfecla cu o perie sau cu un burete de sîrmă curat. Pune-o la fiert 15 minute (de cînd începe efectiv să fiarbă).
  2. Între timp spală și usucă salata verde și pregătește alunele - trebuie prăjite pe uscat la foc mediu vreme de 5-6 minute sau pînă încep să prindă culoare. Te-aș sfătui să fii cu ochii pe ele, nu pe facebook, și să amesteci continuu cu o lingură de lemn ca să eviți arderea excesivă.
  3. Odată ce ai alunele prăjite, scoate-le pe hîrtie de bucătărie și lasă-le să se răcească. Cînd se întîmplă asta, freacă-le între palme ca să separi coaja de nuci/alune. Ce fac eu în acest moment este să ies în curte și să suflu bine peste ele, astfel încît cojile să zboare de tot de pe nuci. Tu poți încerca pe balcon dacă nu ai curte. Odată scapate de coji, le poți toca grosier pe un tocător sau cu ajutorul unei pungi de plastic și a făcălețului (pui nucile și alunele într-o pungă cu ziplock și treci de cîteva ori peste ea cu sucitorul).
  4. Ar trebui să fie gata sfecla, scoate-o din oală, curăț-o de coajă (faci asta foarte ușor apăsînd cu degetul mare pe coajă și mișcînd-o în sus). Taie sfecla cuburi, stopește-o cu puțin ulei de măsline și dă-o la cuptor alte 15 minute. Presară peste ea și frunzele de cimbrișor.
  5. Acum chiar că ai tot ce îți trebuie ca să asamblezi salata. Pe un platou mai măricel întinde frunzele de salată verde și apoi adaugă restul ingredientelor unul cîte unul: sfecla coaptă, brînza telemea sfărîmată între degete, alunele și nucile, boabele de rosie.
  6. La final sărează și piperează după gust și stropește totul cu ulei de măsline.

Sper să îți placă și să îți fie de bine!