Am scris acum câțiva ani o postare despre cum folosesc uleiul de cocos și a avut mare succes. Până de curând a fost cel mai citit articol de pe blog și asta mă bucură pentru că îmi dovedește că există interes pentru produsele naturale și că oamenii se documentează despre ele. Eu una nu am renunțat între timp să-l folosesc, ba dimpotrivă, am scotocit la rându-mi și am testat tot felul de variante astfel încât pot astăzi să refac pentru voi lista cu modalitățile în care folosesc (cu succes) uleiul de cocos.

Înainte de orice, însă, țin să menționez câteva lucruri despre uleiul de cocos, informații pe care eu le-am aflat de-a lungul timpului dar care, am constatat în timpul discuțiilor cu prietenele mele, nu sunt foarte cunoscute.

1. Nu există unt de cocos și ulei de cocos – produsul este același, unul singur, care la temperatură scăzută se întărește și capătă o culoare albă (22-23°), iar într-un mediu cald (știu, sună ridicol cald pus lângă 22-23°) devine lichid transparent. Există un produs introdus de curând pe piață ca ulei comestibil care se numește ulei de cocos lichid — este ulei de cocos căruia i s-a extras acidul lauric și care rămâne lichid și la temperaturi joase (inclusiv ținut la frigider).

2. Nu există cocos modificat genetic și pesticidele sunt folosite în cantități reduse, pe arii restrânse. Cocotierii nu sunt stropiți cu chimicale (imaginează-ți că la cât de înalți cresc orice tentativă de stropire ar presupune un efort uriaș și foarte costisitor).

3. Apropo de denumirile sub care este vândut uleiul de cocos, se impun câteva clarificări. Certificările pentru produse organice sunt scumpe spre exorbitante, iar cea mai mare cantitate de ulei de cocos vine din țări subdezvoltate sau în curs de dezvoltare unde e cu atât mai dificil de obținut o astfel de certificare. Dacă vezi organic pe eticheta unui ulei de cocos te sfătuiesc să nu te entuziasmezi prea tare, ba chiar să verifici produsul de lângă și să-l verifici de atribute și preț. Sunt șanse mari ca acest atribut, organic, să fie pus pe etichetă numia din rațiuni de marketing – pentru a crește valoarea percepută a produsului și a justifica un preț mai mare.

4. Tot legat de denumire – vei găsi pe piață ulei virgin și extra-virgin. Ei bine, nu există motive concrete pentru a face o astfel de diferență, e doar o altă găselniță de marketing care să justifice de multe ori un preț mai mare de vânzare.

5. Există ulei virgin și ulei rafinat de cocos. Primul este obținut din nuca de cocos uscată, al doilea din copră. Primul este produs la scară mai mică (procesul durează mai mult și este mai costisitor) decât cel de-al doilea, care este cu adevărat o industrie.

6. Uite cum cântăresc eu opțiunile atunci când aleg un ulei de cocos:
– dacă e virgin e bine, nu-mi pasă dacă e extra-virgin;
– nu mă interesează dacă e unbleached pentru că această albire nu este un proces chimic care să afecteze proprietățile uleiului, este doar o filtrare pentru îndepărtarea impurităților;
– nu contează dacă e organic sau nu;
– când cumpăr ulei de cocos pentru gătit sunt atentă să nu fie hidrogenat — hidrogenarea transfromă acizii grași nesaturați în blestemații de acizi trans de care e bine să ne ferim;
– unrefined este un atribut irelevant — tot uleiul de cocos este rafinat, că doar nu picură din copaci să-l adunăm noi în găleți;
– prefer să știu că nu s-au solosit solveți în obținerea și prelucrarea lui.

Acestea fiind spuse, să trecem la partea mai distractivă – cum îl folosec și ce rezultate are.

Hidratarea e pe primul loc, evident. Pe păr îl folosesc odată pe săptămână — din 2012 de când am făcut greșeala să îmi fac highlights în Thailanda mă tot lupt cu firele despicate, este un coșmar de care nu am reușit să scap nici cu șampoane speciale, nici cu Moroccon Oil atât de lăudat, nici cu alte uleiuri miraculoase vândute prin farmacii sau magazine de cosmetice. Soarele puternic sigur că nu mă ajută nici el prea mult. Singura alinare este uleiul de cocos pe care-l simt suficient de hidratant și hrănitor și pe care-l folosesc cu sfințenie. Spre deosebire de primii ani și de ceea ce povestesc multe persoane pe internet, nu simt că mi l-ar face mai moale (mă rog, nu știu cum ar putea când părul meu oricum e cam la fel de oale cu cel al pisicii mele, Ambarita).

Masaj. Nu folosesc uleiul de cocos în loc de cremă de corp. Oricum folosesc creme de corp extrem de rar aici în Thailanda pentru că aerul este foarte umed și este foarte cald – o combinație nu foarte potrivită, orice hidratare în condițiile date atrage după sine valuri de transpirație extrem de neplăcută. Din când în când B. îmi mai face masaj și de fiecare dată folosește ulei de cocos. Musai după să stau în dormitor cu aerul condiționat pornit.

De aproape un an de zile am în baie un borcănaș în care am amestecat bicarbonat de sodiu, ulei de cocos și un strop de scorțișoară. Folosesc amestecul odată pe săptămână pentru a-mi spăla dinții (nu mai des pentru că deși pare că bicarbonatul are particulele extrem de fine, poate dăuna smalțului și eu oricum am dinții sensibili). Tot odată pe săptămână sau poate chiar la două săptămâni același amestec îmi folosește pentru gomajul facial. Frec ușor de tot fața câteva minute, clătesc cu apă călduță și tamponez cu un prosop moale. Este minunat pentru că odată încheiat procesul fața mea rămâne foarte fină și hidratată (nu mai folosesc cremă în seara respectivă).

Albirea și curățarea dinților. Acum câteva luni am văzut un video pe Youtube despre oil pulling. Nu l-am luat prea în serios, am încercat odată și mi s-a părut o corvoadă. La puțină vreme o prietenă m-a zis că a încercat și că își simte dinții mult mai curați după ce face asta. Ulterior o altă prietenă mi-a zis că face oil pulling și că observă că dinții ei sunt din ce în ce mai albi. Așa că de o lună de când am revenit în Thailanda fac asta și eu dar nu a trecut suficient timp încât să garantez pentru efecte vizibile. Mi-e imposibil deocadată să îmi clătesc gura cu ulei de cocos mai des de odată pe săptămână și nu rezist 20 de minute. Continui și vă țin la curent. Este adevărat că imediat după ce fac asta îmi simt dinții foarte curați, ca și cum a fi fost la dentist pentru curățare și detartraj.

Demachiere. Abia anul acesta m-am prins că pot să-l folosesc la demachiat și de când am încercat prima oară serios că nu mi-a mai trebuit demachiant bifazic sau mai știu eu ce ulei demachiant din comerț. Procesul meu de demachiere se desfășoară după cum urmează:
– iau câteva picături de ulei în palme și mi-l întind pe toată fața;
– masez bine un minut, insistând în zona ochilor (fără să apăs prea tare) unde am de obicei mai mult machiaj, ba chiar și mascara rezistentă la apă;
– înmoi un prosopel de bumbac în apă caldă, îl storc și-l lipesc pe față pentru câteva secunde, apoi mă șterg cu el pentru a îndepărta produsele de make-up;
– repet procesul dacă văd că nu am îndepărtat tot;
– mă spăl cu un produs special de curățare;
– mă șterg o dischetă umezită cu apă micelară — asta mai mult pentru confortul meu psihic, să nu simt că am fața prea grasă de la uleiul de cocos;
– în funcție de cât de hidratată îmi simt pielea folosesc sau nu un ser hidratant.

Epilat – varianta cu lama. Recunosc, sunt printre cele mai fericite femei din lume pentru că am foarte puțin păr pe corp. Pe picioare mă epilez odată pe lună (dacă nu uit sau mi-e lene – caz în care nu am nicio problemă să dublez perioada) și numai până la genunchi. Pe mâini nu am nimic. În zonele sensibile folosesc lama de ani de zile. Până recent în combinație cu spumă de ras, pe care am aruncat-o cât colo când m-am prins că uleiul de cocos e mult mai bun. Muuult! Te rog încearcă, zi-mi ce crezi.

În ultimii 2 ani cam toate rețetele de dulciuri care cereau ulei vegetal sau unt le-am făcut cu ulei de cocos. Uneori adaug o linguriță de ulei de cocos  în cafeaua de dimineață. Foarte rar, însă din dimplul motiv că nu m-am documentat suicient încât să cred că ar avea efecte. Am încercat o vreme să înghit o lingură de ulei de cocos cu 20 de minute înainte de masă. Răsfoisem o carte care explica beneficiile acestui obicei. M-am lăsat păgubașă pentru că mesele mele nu sunt niciodată la ore fixe, ba cel mai des au un caracter impromptu, incompatibil cu teoria în sine.

PS: exact acum când am terminat de scris această postare l-am auzit pe B. în living zicând pleacă, mă, d-aci! Un maimuțoi a scăpat din lanț de la vecinii din spate și se plimbă pe gardul nostru. Asta îmi dă ocazia să explic că în Thailanda se folosesc macacii pentru a da nucile de cocos jos din copaci, poți citi despre cum ajung să facă asta aici.

Later edit, 14 iulie 2016

Am aflat de la un producător de ulei de cocos diverse noi informații și m-am gîndit să le împărtășesc și cu tine. În ordine aleatorie:

– există 2 tipuri de cocotieri, unii de la care se iau nucile tinere, pline cu apă de cocos și alții ale căror nuci se culeg cînd sunt deja maronii și folosesc la producția de ulei, lapte, fulgi de cocos.

– nu există diferență între uleiul de cocos cosmetic și cel pentru gătit, este doar un artificiu de marketing că sunt ambalate și etichetate diferit. Bineînțeles că vorbesc aici despre uleiul pur, fără mai știu eu ce adaosuri.

– poți recunoaște un ulei de bună calitate atunci cînd este deja solidificat în sticlă – cel de calitate superioasă se face bloc, cel de o calitate mai slabă este tot solid dar masa nu este uniformă, pare că este compus din mai multe bucăți inegale.

– uleiul de cea mai bună calitate este cel presat la rece și băgat apoi într-o centrifugă de mare viteză (acest ultim proces îi scoate la înaintare mirsul atît de cunoscut de noi).

– asemenea tuturor uleiulor vegetale și cel de cocos ar trebui teoretic ținut în sticle de culoare închisă. Nu prea vezi la raft așa ceva pentru că oamenii nu cumpără ulei de cocos în sticle maronii și producătorii sunt nevoiți să folosească sticle sau cutii transparente. Ideal ar fi ca sticlele de acest gen cu uleid e cocos să fie păstrate într-un dulap în care nu intră prea multă lumină.

Cu drag,