Știu că abia aștepți weekendul și nu ai chef de bla-bla. Așa că nu o să-ți irosesc vremea cu informații inutile. Aceasta este o rețetă simplă de clătite pregătite un pic altfel decît în stilul clasic. Compoziția am făcut-o dintr-un amestec de făină integrală de grîu și fulgi fini de nucă de cocos. Am adăugat și o linguriță de cacao din cea bună, neprocesată ca să-i dau un pic de aromă și culoare.

Umplutura este departe de clasicul gem de prune. Fiecare clătită a primit o lingură de iaurt grecesc, bucățele de mango și boabe de rodie. Ca și cum nu erau suficiente arome și culori, am mai presărat un pic de nucă de cocos, cîteva penițe de cacao și la final am ras și un pic de coajă de portocală și de limetă.

Ideea din spatele acestei transformări este să îți arăt că orice rețetă se poate transforma din bombă calorică și cauză de neplăceri – balonare, kilograme în plus etc. – în ceva mult superior din punct de vedere nutrițional, fără a face rabat de la gust. Făina integrală, de exemplu, are fibre și proteine pe care varianta albă le-a pierdut în procesul de procesare a boabelor de grîu. În plus are gust mult mai bun și textură. Fructele proaspete, pe de altă parte, sunt și ele o variantă mult mai bună decît gemul pentru că își păstrează aroma, cantitatea de fibre și nu există zahăr adăugat, doar fructoza.

Dacă faci schimbări din acestea mici, una cîte una, în timp gusturile tale se vor schimba. Vor reveni, de fapt, la starea lor naturală, în care nu pot agrează gusturile exagerate precum sunt cele din produsele produse industrial – prăjituri, ciocolată, bomboane, eugenii, biscuiți etc. Vei ajunge să preferi dulceața discretă a fructelor în fața oricărui tort cu ciocolată. Sper să încerci această rețetă data viitoare cînd ți se face poftă de clătite și să îți fie de bine!

Ingrediente: am amestecat în blender 1 ou, 200 ml de lapte (poți folosi vegetal dacă preferi așa), 4 linguri de făină integrală de grîu, 2 linguri de fulgi de cocos (din aceia fini și neîndulciți), 1 linguriță de cacao raw, un vîrf de cuțit de sare.

clatite-iaurt-fructe-1-4

Am prăjit clătitele una cîte una; mi-au ieșit cinci. Am mîncat două la micul dejun, pe celelalte le-am rulat și înfoliat – le păstrez la frigider pentru weekend cînd îmi vor fi servi drept desert. Umplutura, cum ziceam, a fost o combinație de iaurt grecesc și fructe. Nu am nicio idee ce procent de grăsime are iaurtul, nu mă interesează pentru că știu că îl consum cu moderație – un borcan de 500g îmi ajunge mai bine de o săptămînă cînd sunt singură acasă. Eu am folosit mango și rodie, nu e musai să faci la fel – merge foarte bine să pui fructe de pădure sau banană, de exemplu. În combinația mea a fost super bine venită coaja de portocală și limetă, a dat un plus de culoare și de gust care m-a bucurat foarte tare.

Cu drag de hrană și de viață,