Încep această postare explicînd că am o problemă lingvistică, poate mă ajută vreunul dintre voi mai priceput ca mine: nu știu cum altfel mai bine să traduc din engleză cuvîntul fritters care descrie subiectul zilei de astăzi. Le-am zis clătite în titlu pentru că arată a clătite dar nu sunt convinsă că am găsit cea mai bună variantă. Clătitele astea sunt făcute cu mult ou și extrem de puțină făină și arată la final mai puțin a clătite clasice de care umplem noi cu dulceață și mai mult cu pancakes americane servite de obicei cu sirop de arțar.

Pînă rezolvăm problema le zicem clătite. Sunt pufoase și pline de arome, ai să vezi de ce cînd vei citi lista de ingrediente – am amestecat acolo tot felul de gusturi specifice, care puse împreună construiesc o relație de prietenie foarte frumoasă.

fritata-ou-salsa-rosii-1000(2)

Clătitele de față sunt o alternativă bună la clasica omletă. Avantajul față de aceasta din urmă este că sunt bune și reci – poți face o cantitate mai mare (poți considera 1 ou per clătită și ajusta corespunzător restul ingredientelor și condimentelor) și pătra la frigider dacă știi că a doua zi ai chef să te trezești mai tîrziu, fără grija micului dejun. Aș îndrăzni să zic că tăiate în patru, puse turn una peste alta, însoțite de salsa în cauză și niște scobitori ar putea sta mîndre într-un meniu de party food.

salsa-de-rosii-1000(1)

Salsa de roșii este indispensabilă, nu o lăsa deoparte, te rog. Se face foarte ușor și adaugă o notă minunată de prospețime clătitelor. Mă rog, dacă insiști o poți mînca și simplă, cu pîine prăjită sau crackers. Sau servi la masă ca alternativă la bruschetta clasică.

Clătite din ou cu salsa de roșii
Author: 
Recipe type: Breakfast, Party Food
Prep time: 
Cook time: 
Total time: 
Serves: 6
 
Ingredients
  • Pentru salsa:
  • 2 roșii mari tăiate cubulețe
  • 2 căței de usturoi tocați mărunt
  • zeamă de lămîie
  • ulei de măsline extra-virgin
  • cîțiva stropi de mentă uscată
  • 1 lingură de pătrunjel tocat
  • sare și piper proaspăt măcinat
  • Pentru clătite:
  • 6 ouă
  • 1 ardei iute curățat de semințe și tocat mărunt
  • 1 ceapă mică tocată
  • 2 fire de ceapă verde tăiate rondele
  • 1 cățel de ustoroi mărunțit bine
  • 1+1/2 linguri de făină integrală
  • ¼ linguriță praf de copt
  • 1 lingură de mentă uscată
  • 1 roșie curățată de pulpa de la interior și tocată cubulețe mici
  • 1 mînă de pătrunjel proaspăt tocat
  • ulei vegetal pentru prăjit
  • sare după gust
Instructions
  1. Pentru salsa amestecă roșiile cu usturoiul, pătrunjelul și menta și sărează, piperează și la final adaugă puțin cîte puțin zeamă de lămîie pînă ajungi la un gust satisfăcător - fresh și aromat.
  2. Pentru clătite amestecă toate ingredientele într-un bol pînă obții un fel de cocă moale - ouăle, roșia, ardeiul, cepele, usturoiul, făina, praful de copt, menta, pătrunjelul. Odată ce ai coca gata, adaugă un picuț de sare și pune la încins 2 linguri de ulei în tigaia în care faci clătite de obicei.
  3. Odată încins uleiul, ia aproximativ 2 linguri pline de aluat și toarnă-le în centrul tigăii. Vei vedea că se va întinde frumos spre exterior, formîndu-se de la sine.
  4. Prăjește clătitele cîte 2 minute pe fiecare parte, pînă capătă o culoare aurie.
  5. Scoate-le pe un șervet de hîrtie și lasă-le acolo să scape de uleiul extra.
  6. Servește clătitele împreună cu salsa de roșii

Cu drag de hrană și de viață,